1 Corinthians 10
1 „Vreau ca să știți dar, fraților, Cum că părinții noști’, sub nor Erau atunci, și fiecare A fost trecut, apoi, prin mare.
2 Prin Moise, ei au fost luați Și au fost duși și botezați, Cu toți, apoi, în nor și-n mare.
3 Toți au primit acea mâncare, Ce-i de origine cerească Și care e duhovnicească.
4 Ei au avut, drept udătură, Același fel de băutură Duhovnicească, ce ieșea, Din piatra cari îi însoțea Și cari avea să se vădească, Drept stânca cea duhovnicească. Această stâncă, ne-ndoios, Fusese-atuncea, chiar Hristos.
5 Dar totuși, mulți din ei – mereu – N-au fost plăcuți, lui Dumnezeu Și, de aceea, negreșit, Mulți, în pustie, au pierit.
6 Tot ce s-a petrecut apoi, Este o pildă, pentru noi, Ca să nu ne mai dea prin gând, Să vrem ce-au poftit ei, nicicând.
7 La idoli, să nu vă-nchinați – Ca unii dintre ei – dragi frați. Cum știți prea bine, că s-a zis Și, în Scripturi, se află scris, „Poporu-acesta a șezut Și a mâncat și a băut; Apoi, în urmă, s-a sculat Și a-nceput de a jucat.”
8 Să nu curvim, cum ați văzut, Că unii din ei au făcut, Așa încât au fost loviți Și au ajuns ca nimiciți – Dintre ai lui Israel fii – La douăzeci și trei de mii, Să fie, într-o zi apoi.
9 Să nu-ncercăm, acum, și noi, Pe Domnul, să Îl ispitim, Căci nimiciți avem să fim. Unii din ei L-au ispitit, Iar El, prin șerpi, i-a prăpădit.
10 Să nu cârtiți, cum ați văzut, Că unii din ei au făcut, Când Domnul, cu Nimicitorul, Și-a curățat, apoi, poporul.
11 Tot ceea ce s-a întâmplat, Ca pildă, ne-a fost nouă, dat. Totul s-a scris ca, pentru noi, Învățături să fie-apoi, Iar peste ele, a venit, Acum, al veacului sfârșit.
12 Așadar, cel care gândește Că în picioare se găsește, Atent să fie, ca să vadă, În jurul său, și să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nici o ispită, Cari să nu fie potrivită, După puterea omenească, Iar Domnul o să vă ferească Și nu va-ngădui să fiți, Peste putință, ispitiți, Pentru că Domnul Dumnezeu Se-arată credincios, mereu. Când a lăsat El, o ispită, Alături, fost-a pregătită Și calea de-a ieși din ea. Putere, astfel, veți avea – Și, totodată, și răbdare – Ca să ieșiți din încercare.”
14 „De-aceea zic, dragii mei frați, La idoli, nu vă închinați.
15 Felul în cari vorbesc arată Că voi sunteți, cu judecată: Deci, judecați singuri, ce spun, Și-apoi, luați ce este bun.
16 Paharul binecuvântat – Semnul care ne este dat – Pe care-l binecuvântăm De câte ori, noi îl luăm, Nu este oare-o-mpărtășire Cu sângele cari, peste fire, Hristos, să curgă, l-a lăsat? Iar pâinea care ni s-a dat Și-o frângem, pentru fiecare, Nu-i o împărtășire, oare, Cu trupul lui Hristos? Apoi –
17 Ținând cont că-i o pâine – noi, Cei ce, de ea, parte, avem – Numai un singur trup suntem.
18 Uitați-vă la Israel Și, după trup, gândiți, la el: Cei ce mănâncă jertfe dar, N-au părtășie, la altar?
19 Deci, ce zic eu acuma, oare? Voi spune că un lucru care A fost jertfit idolilor, Ceva înseamnă, fraților? Sau poate crede cineva, Cum că un idol e ceva?
20 Ba dimpotrivă, eu gândesc Căci Neamurile – ce jertfesc – Jertfesc doar dracilor, mereu, Și, nicidecum, lui Dumnezeu. Eu nu vreau ca, împărtășiți, Cu draci-n urmă, voi să fiți.
21 Vă spun, să știți, că nu puteți, Paharul Domnului, să-l beți Și-apoi, paharul dracilor. Nici nu puteți sta – fraților – La masa Domnului și-apoi, La masa dracilor. Sau voi
22 Ați vrea ca-ntărâtat să fie Al nostru Domn, la gelozie? Mai tari, gândiți, că suntem noi, Decât e Dumnezeu, apoi?”
23 „Să știți că, pe acest pământ, Îngăduite, toate sânt. Toate mi se îngăduiesc, Însă, nu toate mă zidesc.
24 Vă rog, acum, dragii mei frați, Ca nu cumva, să căutați, Folosul vostru, tot mereu. De-aceea, iată sfatul meu: Folosul altuia-ncercați, Necontenit, să-l căutați.
25 Mâncați din tot ce ați văzut Că-i, pe piață, de vândut, Fără, însă, a căuta, Necontenit, a cerceta Ceva, din pricini care vin Din cuget, căci de el se țin.
26 Căci „toate cele care sânt, Precum și-acest întreg pământ, Sunt ale Domnului”, să știți.
27 Atuncea când sunteți poftiți, La masă, de-un necredincios – Și mergeți – eu vă rog frumos, Ca să luați bine aminte, Căci ce vă pune înainte, Va trebui ca să mâncați, Fără ca voi să cercetați Ceva, din pricini care vin Din cuget, și de el doar, țin.
28 Atunci când, întâmpla-se-va, Ca să vă spună cineva, Că, „Pentru idoli, e jertfit Lucrul acesta”, negreșit, Voi nu trebuie să luați, Nimic, din el, ca să mâncați, Din pricina cugetului Și-apoi din cea a omului, De care fost-ați înștiințați. Vă spun, din nou, dragii mei frați, Căci „toate cele care sânt – Precum și-acest întreg pământ – Sunt ale Domnului”, mereu.
29 Când vă vorbeam, de cuget, eu, Nu la al vostru mă gândeam, Ci de al altuia vorbeam. De ce să vină cineva Și să mă judece, cumva, Pe mine, dacă m-a văzut Că slobozenie am avut?
30 Dacă mănânc, și-am mulțumit, De ce să fiu, de rău, vorbit, Pentru un lucru ce-l primesc Și pentru care mulțumesc?
31 Fie că beți sau că mâncați, Ori faceți altceva, dragi frați, Să faceți totul, tot mereu, Spre lauda lui Dumnezeu.
32 Să nu fiți, prin a voastră fire, Prilejul de păcătuire, Aflat în calea Grecilor, Precum și a Iudeilor, Sau a Bisericii, pe care, Al nostru Dumnezeu o are.
33 Așa cum mă silesc și eu, Să caut nu folosul meu, Ci doar folosul tuturor Fiind pe plac oamenilor, La fel, vă sfătuiesc, pe voi Să faceți ca și mine-apoi.”